Despre momentul cand mi-am dat seama ca ” vorbesc cu mortii „

Astazi am sa iti povestesc despre unul dintre momentele puternice din viata mea din ultima vreme. Acel moment cand mi-am dat seama ca bunica mea ar defini ceea ce fac ca „vorbit cu mortii” (si intre noi fie vorba nu cred ca ar fi foarte fericita de asta 🙂 ).

Dar s-o iau cu inceputul… Nu-mi amintesc cand si in ce context am avut pentru prima data o „conversatie” cu un suflet ce si-a incheiat pentru moment misiunea aici si s-a ridicat in lumina. Stiu doar ca a fost un proces foarte natural si firesc.

Stiu ca mai apoi, din nou habar n-am cum si cand, am inceput sa creez contextul potrivit astfel incat clientii mei sa faca acelasi lucru. Am asistat la nenumarate „conversatii” intre clientii mei si suflete foarte dragi lor trecute in alt plan.

Si intr-o zi, parca de nicaieri, am auzit acea voce in mintea mea (inca nu stiu daca era a mea sau a bunicii mele) spunandu-mi „Ce faci tu se numeste ca vorbesti cu mortii„. A fost suficienta eticheta asta ca sa ma alerteze. Si dialogul continua „Ezoterism, ezotrerism dar nu ti se pare ca-i prea mult? Si cine esti tu sa faci asta si sa ajuti pe altii sa faca asta? Ai impresia ca ai ceva puteri speciale?

Si desi ma antrenez de cativa ani buni sa nu mai cad in capcanele mintii mele, trebuie sa recunosc ca asta m-a prins. „Dar chiar asa? Cine ma cred sa-mi permit sa fac asta?

A durat cateva ore probabil sa ma detasez de povestea asta si sa fiu capabila sa ma uit la ea din exterior. Si din exteriorul povestii tesute abil de mintea mea am constentizat ca si „mortii” sunt tot spirite si ca nu-i diferita conversatia cu ei de cea cu Ingerii sau Ghizii Spirituali.

M-am uitat apoi la vindecarea pe care o aduc aceste conversatii in vietile celor cu care lucrez. Adeseori vad oameni care-mi spun ca un parinte, un copil sau un prieten a „plecat” brusc.

Si observ ce inseamna pentru ei sa poata avea acea ultima conversatie ce n-a mai avut loc in mod direct; sa le poata spune celor plecati ca ii iubesc, ca le este dor de ei, sa isi ceara iertare, sa ii intrebe cum e „dincolo” pentru ei sau orice alte lucruri au ramas nespuse si incomplete.

De multe ori aceasta conversatie de ramas bun este incheierea de care au nevoie sufletele noastre. Si poate si mintile noastre.

Si uneori chiar si acele suflete au nevoie de acesta incheiere pentru a-si continua drumul spiritual caci regretele nostre ii pot tine inca prea legati de noi.

Este important sa stim ca iubirea lor ramane vesnic in sufletele noastre, ca ii vom intalni din nou si sa-i lasam sa plece complet in lumina.

Am mai constientizat cu ocazia aceasta cat de puternice sunt semnificatiile etichetelor ce ne-au fost inoculate si cum pot automat sa ma judec in functie de ele.

Apoi am inteles cat de binecuvantata sunt sa fiu martor la aceste conversatii.

Daca ti-a placut articolul, te rog distribuie-l prietenilor tai interesati de aceasta topica.

Iti trimit iubire, lumina si pace,
Ruxandra

 

P.S. Si daca tot suntem la capitolul marturisiri ezoterice intr-un articol viitor iti voi vorbi despre prima mea experienta de eliberare in lumina a unor suflete ramase in planul fizic.