Povestea lui Mihai – Sursa defectului de vedere

Mihai este un antreprenor care se apropie de 40 de ani și care este preocupat de spiritualitate, creştere, vindecare. Lucrasem deja cu el în trecut şi transformarea fusese vizibilă de fiecare dată.

Mi-a scris că simte că a sosit vremea să lucreze pe problema defectului de vedere. Încă din copilărie Mihai poată ochelari. La momentul întâlnirii noastre dioptriile lui erau de -8 la un ochi și -5 la celălalt. Aceste cifre reprezintă un defect de vedere destul de accentuat care vizează vederea la distanţa.

Intenţia procesului nostru a fost să identificăm cauza acestui deficit de vedere la distanţa. După un proces de relaxare Mihai a accesat un moment dintr-o viaţă trecută în care se afla pe un câmp de bătălie, era zi și era ceaţă. S-a observat a fi un arcaş foarte priceput. Deoarece armata adversă purta armuri, îi ţintea în ochi. Şi acest lucru îi aducea o mare satisfacţie, bucurie şi plăcere.

Am explorat mai mult acea viaţă şi am descoperit că la un moment dat, într-o bătălie a fost rănit grav de săgeţile inamicilor. Recuperarea a fost grea și l-a determinat să renunţe la război. Şi-a găsit apoi plăcerea în vânătoare (spunea chiar că trăieşte pentru a vâna).

Mai târziu şi-a amintit un moment în care dezvoltându-şi abilităţile de ţintire cu cuţitul dădea adevărate reprezentaţii în piaţă, hrănindu-se cu admiraţia oamenilor. Era foarte mândru de el și arogant.

Sfârşitul vieţii i-a fost adus de un conflict cu nişte bărbaţi în urmă căruia aceştia l-au fugărit prin pădure și apoi l-au ucis.

A plecat din acea viaţă având gustul plăcerii de a ţinti, al plăcerii cruzimii. În conversaţia cu Ghidul spiritual aceste i-a spus că lecţia acelei vieţi fusese tocmai transcederea plăcerii cruzimii, în schimb el a cultivat-o.

A fost nevoie să accepte şi să integreze personalitatea lui de atunci și să ceară iertare tuturor oamenilor şi animalelor pe care le-a rănit.

Probabil sufletul lui a ales să se protejeze în această viaţă de tentaţia plăcerii cruzimii, renunţând la ceea ce atunci a sprijinit-o – vederea foarte bună la distanţa. Uneori atunci când aflăm şi vindecăm sursă afecţiunilor fizice, ele se rezolvă şi dispar. Altădată acestea fac parte importanţa din călătoria noastră aici.

La controlul medical făcut după această ședință lui Mihai îi scăzuseră dioptriile cu 30%.

Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.

Îți trimit lumină și iubire,

Ruxandra