Single mom?

Nu cred ca exista schimbare mai puternica in viata unui om precum momentul aparitiei unui copil. Tot universul ti se rastoarna, nimic din ceea ce proclamai nu mai ramane in picioare iar prioritatile ti se reordoneaza subit. Melanjul de provocare, resposabilitate si fericire te pot da usor peste cap.

Exista un proverb care spune ca este nevoie de un sat pentru a creste un copil, dar ce se intampla atunci cand, mai mult sau mai putin neasteptat, devii ceea ce numim “single mom” (mama singura)?

O vreme m-am ferit sa-mi alatur aceasta descriere deorece aveam o teama de a trezi sentimente de compatimire din partea celor din jur, iar eu am fost mereu “o femeie puternica si de succes”. Acum, privind in urma, imi vine sa rad de mine caci nu stiu de unde pana unde a fi mama singura iti anuleaza puterea si succesul, dar o parte dintre voi, cele care stiti despre ce vorbesc, veti putea intelege cu usurinta.

Am avut un moment in care am realizat ca eu eram singura care ma compatimeam si imi plangeam de mila; evident in ascuns caci in exterior propovaduiam exact contrariul. De fapt, cred ca ceea ce faceam era sa incerc sa ma conving pe mine.

Daca esti o mama care isi creste singura copilul nu te lasa surprinsa si deznadajduita de faptul ca ai temeri, indoieli, intrebari. Toate astea sunt firesti, iar cu cat esti mai “noua” in acest grup cu atat ele sunt mai acute. Esti om, iar ca orice om pus in fata unei schimbari radicale este firesc sa traiesti sentimentele acestea, ele apar in mod natural ca urmare a faptului ca esti intr-o postura noua, total necunoscuta si neplanificata.

Aparitia lor este naturala, dar a ramane ancorata in ele este alegerea ta. Poti sa stai in energia aceasta si sa te compatimesti pe tine si copilul/copiii tai sau poti lua momentul prezent asa cum este el si sa cauti solutii la provocarile tale. Nu spun ca e floare la ureche, dar poti deoarece cred cu tarie ca ajungem sa traim doar acele experiente carora suntem perfect capabili sa le facem fata si in urma carora putem evolua.

Personal am reusit destul de repede sa trec peste momentul lingerii ranilor mele, insa provocarea cea mai mare in procesul acesta a fost sa incetez sa ii mai plang de mila copilului meu. Puteam sa vad ca sunt responsabila pentru alegerile mele, pentru lipsa mea de prezenta si altele, dar copilul, ce vina a avut el in toate astea?

Revelator si eliberator a fost momentul in care am constinetizat ca fiecare dintre noi, inainte de a veni in aceasta experienta umana, ne alegem parintii si lectiile pe care vrem sa le invatam. In acel moment am inteles ca fiul meu stia foarte bine unde vine; nu a fost o victima a alegerilor si actiunilor mele si ale altora, ci intr-un nivel superior de constiinta, in deplina cunostiinta de cauza, a stiut si … m-a ales!

Toata raportarea mea la el din acel moment s-a schimbat cu 180 de grade. Din a-l privi cu mila am ajuns sa il privesc cu un profund respect, am inceput sa ii fiu foarte recunoscatore ca m-a ales, a ales sa fie langa mine in conditiile date.

Timpul a trecut si imi dau seama in fiecare zi cat de nefondate erau temerile mele. Ma uit la viata noastra impreuna si n-as sti sa spun care de care are grija. Am mai spus-o si o repet, primesc zilnic lectii foarte valoroase de la el, lectii de o profunzime caracteristica doar unui suflet perfect ancorat in Esenta lui. Prezenta lui imi face viata mai buna si realmente mai usoara, mai fericita si ma aproape de Adevar.

Exista, cel putin, un avantaj in postura de mama singura: toata iubirea aceea pura si neconditionata se revarsa toata spre tine si-ti aduce atata fericire incat este imposibil sa o descrii in cuvinte.

Nu spun ca este un ideal a-ti creste copilul singura, caci nu este, dar daca deja esti in rolul acesta iti propun sa te uiti la aspectele bune si frumoase, sa inlocuiesti victimizarea cu recunostiinta si iubire. Viata voastra se poate schimba, iar din acest nou spatiu cu siguranta va deveni tot mai buna.

 

Sursa: ruxandrabulzan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.