Povestea Nataliei

Natalia este o tanara artista sensibila si cu o vibratie foarte inalta. Lucram cu ea pe domeniul sanatatii si ii era greu sa aleaga intre problema neincrederii in sine care stia intuitiv ca ii generase o multime de probleme de sanatate in lant si problema infertilitatii pe care o constientizase de foarte tanara.
Articolul de fata este diferit prin faptul ca am ales sa folosesc exact cuvintele ei in descrierea experientei pe care a trait-o. Iata ce zice Natalia:

 

In momentul regresiei, imi revine, subit in minte, un chip: cel al unui fost prieten, iubit, sau nici n-as stii cum sa definesc relatia aceea extrem de scurta si (pentru mine) foarte intensa.

In viata reala ea a ramas cumva neelucidata, nerezolvata, am simtit doar ca trebuie sa ‘dispar’ repede din viata lui, pentru ca altfel ceea ce simteam pentru el si felul, destul de bizar si contradictoriu, in care el se raporta la persoana mea, vor termina prin a ma distruge.

Cand am intrat pe acea poarta, cu chipul lui in fata ochilor, primul lucru pe care l-am vazut a fost un cer rosu virand spre portocaliu, foarte intens. Urmat mai apoi de aparitia unor forme/pete negre, nedefinite. Parea ca avea loc in acel moment un soi de eclipsa de soare sau ceva urma sa se-ntample pe cer.

Apoi m-am vazut pe mine, eram o femeie pe la vreo 33 – 35 de ani, roscata natural, destul de voluptoasa, cu o rochie lunga, larga, cu un brau, dupa vestimentatie parea ca era undeva prin sec 17 – poate chiar spre 18.

Faceam parte din clasa sociala muncitoare sau cea de jos. Traiam intr-o casa/coliba din lemn intr-un camp. Era plin de papura in jur si eram in aprorierea unui lac. Cand m-am uit in jos am vazut o multime de serpi, iar urmatoarea imagine pe el (arata foarte asemanator cu cel din viata aceasta la chip).

Il vedeam cu un soi de sulita in mana, din lemn cu varful ascutit, de metal, cu care omora serpii. Parea ca asta era ocupatia/meseria lui de atunci. Dar lovea in ei cu foarte multa ura, ca si cum ar incerca sa se descarce din punct de vedere emotional.

Apoi a intors brusc privirea spre mine, parea plin de resentimente si ma privea cu dezgust, aproape ura. Am inteles atunci ca eu eram motivul agresivitatii lui din acele momente. Eu ii cautam incontinuu privirea, parea ca se-ntamplase ceva grav intre noi.

La inceput nu intelegeam de ce acea privire, acea senzatie. Apoi el mi-a facut un semn sa ma-ndrept spre o barca, care era acolo legata de un copac la marginea lacului. L-am ascultat, paream a fi extrem de supusa si in acelasi timp simteam o senzatie intensa de vinovatie, dar in mod paradoxal eram totodata si constienta ca nu ii gresisem cu nimic.

Mai apoi mi-am indreptat brusc privirea spre pantecul meu, care era putin mai dezvoltat. In momentul acela mi-au dat lacrimile, am simtit ca purtam in mine un copil mort.

Si am inteles ca el ma privea in felul acela pentru ca era convins ca eu ii omorasem voit copilul. Dar fusese vorba de un avort spontan. Lucru pe care parea a nu-l accepta sau a nu-l putea intelege sau crede la vremea aceea.

Am ajuns amandoi in barca, el continua sa ma priveasca la fel de intens si agresiv, iar eu aveam toate acele emotii, le simteam foarte amestecate si grele, simteam ca nu reusesc sa ma apar, ca nu stiu cum as putea-o face. Noi doi paream a fi un cuplu mai vechi sau chiar casatoriti.

Ultimele imagini au fost cea a privirii lui si mai apoi a cerului rosu aprins si a mainii mele pe pantec, simtind o greutate apasatoare, ca si cand purtam pietre. Parca-l simteam inca acolo, mort, inauntrul meu.

Intreband-o cum vede ea legatura dintre ce a perceput in regresie si viata sa actuala, Natalia spune:

Felul in care am perceput eu acea pierdere, in acel ‘spatiu-timp’, si senzatia paradoxala de culpabilitate cu toate ca, din punct de vedere rational, stiam ca nu eram vinovata, se aseamana foarte mult cu cea pe care o traiesc si am trait-o, de foarte multa vreme deja, in aceasta viata. Mereu am crezut/simtit ca sa fi mama este cel mai frumos si profund lucru posibil, ca e o ‘legatura’ spirituala incomparabila cu oricare alta. E si un subiect foarte sensibil pentru mine, pentru ca mi-a luat ani de zile sa trec peste ideea ca eu nu voi fi…

Mai apoi… el, fostul… atitudinea care o avea fata de mine era una foarte asemanatoare cu cea din viata trecuta. Si faptul ca momentul in care ne-am intalnit prima oara ne-am simtit foarte familiari unul fata de celalalt.

Te invit sa imi lasi un comentariu in care sa imi spui care ar fi prima provocare din viata ta pe care ai alege sa o rezolvi prin regresie in vieti anterioare. Daca ti-a placut acest articol te invit sa il distribui si prietenilor tai.

Iti multumesc,

Ruxandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.