Povestea Mirunei: „Eu am mai fost aici”

Întâlnesc destul de frecvent oameni care îmi povestesc despre sentimentul de „acasă” pe care l-au trăit spontan și neaşteptat în diverse colţuri ale lumii. Sentimentul acesta este mereu însoţit de un mix de emoţii, de la bucurie până la teamă profundă. Sunt oameni care ajunşi într-un anumit loc cunosc detalii pe care este cel puţin aproape imposibil să le fi aflat dinainte dintr-o sursă „logică”.

Am trăit şi eu acest sentiment și înţeleg bine aceste istorisiri.

Miruna este o tânără absolut încântătoare. Participase la câteva dintre workshopurile mele înainte de acesta experienţa, astfel încât era deja obişnuită cu procesul.

Parcă o văd şi acum pe fotoliul din cabinetul meu cum îmi povestea despre faptul că „întâmplător” a ajuns în legătura cu o parte din cultura iraniană. Aceasta întâlnire i-a stârnit curiozitatea şi a început să citească despre acest popor şi aceasta cultura. Pe măsură ce „afla” diverse, putea observa cum aceste informaţii trezeau ceva special în interiorul ei. A început să simtă o atracţie deosebită în special pentru Zoroastianism (prima religie monoteistă cunoscută în istorie). Lucrurile au urmat firesc: a descoperit „din întâmplare” un curs de persană şi într-un timp relativ scurt a plecat să viziteze acele locuri.

Prima parte a excursiei, spunea ea, a fost liniştită, fără nimic special. Lucrurile s-au schimbat atunci când a ajuns în Yazd, locul în care sunt zoroastrieni. Gândul „Eu am mai fost aici” a devenit puternic. Intensitatea emoţională a atins pentru ea cote mari în special la Turnurile Tăcerii. Ceea ce a experimentat acolo era un cumul de emoţii pe care parcă nu le recunoştea dar care o copleşeau. Totuşi împreună cu acestea venea şi un sentiment de întoarcere acasă şi de potolirea unui dor.

După ce s-a întors în România mi-a scris dorindu-şi să afle mai multe despre ceea ce a trăit acolo şi legătura ei cu acel loc.

În regresie ne-am întors cu uşurinţă acolo, la Turnuri. De data aceasta însă corpul în care ea să afla era un corp de bărbat în vârstă. Asista la ceremonia morţii unei rude şi mi-a descris acest ritual. Era mai multă lume în jur. Şi-ar fi dorit să fie singur, să poată să-i plângă durerea în linişte. În acel moment şi-a promis lui însuşi că va reveni în acel loc să fie singur.

Ne-am întors mai în spate în timp, din dorinţa de a afla toată povestea acelei vieţi.

Şi-a amintit momente foarte frumoase din tinereţe precum căsătoria cu o femeie pe care a iubit-o şi naşterea fiului sau. A descoperit că fusese „un fel de preot” care împlinea diverse ritualuri. Simţea că era iubit de către oamenii de acolo.

A descoperit că în acea viaţă alesese să-i îndeplinească ceea ce simţea a fi datoria morală uneori în detrimentul relaţiilor şi familiei.

A părăsit acea viaţa la scurt timp după primul moment pe care l-am vizitat în regresie, reapucând să-şi împlinească promisiunea de a se întoarce acolo se fie singur. A părăsit acea viaţă cu tristeţe, regret și dor.

În partea de transformare a putut să reîntâlnească oamenii dragi din acea viaţă trecută şi să încheie lucrurile în mod armonios cu ei. Am eliberat sentimentele de vibraţie joasă pe care le-a purtat cu ea atât de multă vreme. A ales să păstreze liniştea sufletească și să primească lecţia acelei vieţi: a fi prezent complet fără a aştepta nimic în schimb.

Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.

Îți trimit lumină și iubire,

Ruxandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.