Povestea Mirelei: cand si unde mi-am mai intalnit sufletul pereche

Mirela – o femeie tanara si blanda a carei energie minunata iti bucura sufletul – a venit la unul din workshopurile de regresii cu dorinta puternica a afla mai multe despre ea insasi, despre relatiile din viata actuala si despre ce este dincolo de aceasta viata.

Unul dintre lucrurile pe care isi dorea sa le descopere era unde si cand s-a mai intalnit cu sotul ei din aceasta viata, cel pe care il simte cu putere ca fiind sufletul ei pereche. au o legatura si o relatie speciala si simtea ca aceasta conexiune e veche.

Intrand in regresie s-a perceput ca fiind un barbat de 25-30 de ani cu un par lung prins la spate. A putut observa ca era imbracat intr-o camasa cu volane, niste pantaloni pana la genunchi, ciorapi lungi si niste pantofi usori.

Era intr-o incapere, un salon cu semineu. 3 copii (despre care stia intuitiv ca sunt ai sai) se jucau acolo. Erau 2 baietei maricei si o fata de 2-3 ani. In special fetita i se parea foarte familiara. Mirela spune despre fetita aceea: „Ii cunosc rasul, o iubesc ca pe ochii din cap, cand rade imi lumineaza tot sufletul. Ea e marea mea iubire de suflet. Ii recunosc rasul –  e al mamei mele din aceasta viata, dar am fost surprinsa s-o vad pe ea ca fiind copilul meu.”

In urmatorul moment apare cea care stie ca ii este sotie. Stie ca numele ei este Anne-Marie, iar numele sau este Edward. Are un par lung carliontat si poarta un fel de boneta; este imbracata cu o rochie galben-pal, larga, cu pense. Ochii ei sunt blanzi si limpezi. Prezenta ei ii transmite multa siguranta, incredere, afectiune, echilibru si gingasie. Are fata slaba si un pic osoasa.

In acei ochi si in caldura aparte pe care o emana, Mirela l-a recunoscut pe actualul ei sot.

A trecut apoi intr-un alt moment din aceeasi viata si s-a vazut stand in exact aceasi camera. De data asta era imbracat intr-un halt si statea linisti pe un jilt. Acum are par carunt si ochelari. Pareau sa fi trecut multi ani.

Stia ca baietii erau plecati la studii intr-un alt oras. Fata era si ea mare, inalta si tocmai se pregatea sa plece insotita de 2 prietene. Observa cum sotia si fata sa coboara scarile si vorbesc. Simte ca este fparte mandru de ele si este linistit.

Ne mutam apoi de-a lungul lineie timpului in ultimele momente ale acelei vieti. Se percepe ca stand intins pe o sofa. Stie ca are cam 70 de ani, ca este slabit si trebuie sa plece. Sotia sa ii este alaturi si il mangaie; ii tine mainile intr-ale ei si isi abtine cu greu lacrimile.
Simte ca nu vrea sa plece si sa o lase singura. In cele din urma paraseste corpul fizic dar regretul il face sa nu se ridice imediat spre planurile inalte, ci sa mai zaboveasca o veme aici. Observa trasura ce duce sicriul in care se afla corpul sau si cortegiul. Simte multa tristete. Apoi se inalta si merge mai departe.

Mirela stie ca lectia acelei vieti a fost legata de devotament, incredere si sinceritate, iar acum intelege mai bine relatia cu sotul sau si grija si atentia pe care acesta i-o poarta continuu.

A constientizat acum si un sentiment mai vechi pe care il avea: acela de teama de a i se intampla ceva si a-l lasa pe el singur.

Exista iubiri care dainuie peste secole si se intampla frecvent se retraim relatii de cuplu alaturi de cei care ne-au fost si alta data suflete pereche.

Pe mine m-a emotionat si m-a inspirat povestea Mirelei. Te invit sa imi lasi un comentariu in care sa imi spui ce ai simtit tu citind aceasta poveste, iar daca crezi ca ai prieteni care s-ar bucura sa citeasca acest articol, te rog sa il distribui printr-un share.

Iti multumesc,

Ruxandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.