Povestea Elizei – Frica de respingere

Eliza este un om minunat (cum minunaţi sunt fiecare dintre oamenii cu care am binecuvântarea să lucrez în fiecare zi). Este terapeut şi poţi simţi cu uşurinţă dragostea pe care o are pentru munca ei și dăruirea către cei cu care lucrează.

Poate că unul dintre motivele pentru care sufletele celor care sunt astăzi terapeuţi spirituali au ales să se exprime în acest mod este acela de se provoca în fiecare zi (şi “obliga” într-o oarecare formă) să rezolve ceea ce au de rezolvat la nivel personal. Doar lucrând continuu cu tine poţi fii prezent cu totul alături de clienţi.

A fost cred a patra oară când am lucrat cu Eliza. Datorită nivelului ei de conştientă, conectării pe care o are cu corpul și emoţiile sale procesele cu ea curg foarte uşor.

Îmi spunea că observase că are o oarecare reţinere uneori în relaţiile ei cu oamenii. Că au fost momente în care “s-a simţit expusă şi ar fi vrut să se ascundă”. Spunea că simte o oarecare frică de a fi respinsă de oameni și preferă să ţină relaţiile la distanţa pentru a nu mai crea oportunitatea respingerii.

Putea simţi această teamă la nivelul abdomenului și intrând în regresie corpul ei a simţit nevoia să se ghemuiască căci “doar aşa se putea apăra de lovituri”.

Încet am aflat și povestea acelei experienţe. Era o femeie în vârsta într-un trib. Responsabilitatea ei era să gătească pentru cei din comunitate și să aibă grijă de copii lor. Nu făcea parte dintre ei, dar fusese adusă că ostatec acolo în tinereţe și se integrase.

Pe lângă “datoriile” pe care le avea, prepara uneori nişte lichori din plante pentru a obloji rănile unora dintre membrii tribului. Şi îi plăcea tare mult să facă asta.

Într-o zi normală, total pe neaşteptate, 6 dintre luptătorii tribului au venit şi au “luat-o pe sus” și au dus-o direct la judecată. Ea se simţea foarte confuză şi nu înţelegea nimic din ce se întâmplă. Ajunsă în faţă şefului tribului acesta a acuzat-o că nu îşi mai face “datoria” faţă de trib şi a decis că va fi alungată. Un puternic sentiment de neputinţa a cuprins-o deoarece simţea că nu poate face nimic să se apere şi să rămână în continuare în acest loc.

A refuzat să plece, convinsă fiind că nu se va putea descurca de una singură în afară satului. Mulţimea stârnită a încercat să o alunge aruncând cu pietre în ea până când corpul ei fizic a cedat. A părăsit acea viaţă cu tristeţe, deznădejde și un sentiment de “lipsă de valoare” – sentimente ce le purta şi în prezent cu ea.

În spaţiul non fizic a avut o discuţie cu membrii tribului și a înţeles că aceştia fuseseră minţiţi, manipulaţi și provocaţi împotriva ei de către șamanul tribului; a înţeles că ei o apreciaseră şi o iubiseră, îi recunoşteau valoarea aportului ei la viaţa tribului.

Am discutat apoi cu sufletul şamanului care s-a arătat plin de regrete. Făcuse toate acele lucruri din gelozie şi invidie. Simţea că ea era mai iubită decât ea.

Eliza a înţeles că ce s-a întâmplat atunci a fost o consecinţa faptelor unui suflet chinuit de ură și invidie. A înţeles că a fost iubită și apreciată. Ghidul i-a spus că prin acea experienţa sufletul ei alesese să înveţe iubirea necondiţionată. Și a avut tot contextul pentru asta.

A primit perspectiva valorii de sine din prisma lui Dumnezeu şi perspectiva de a fi iubită și apreciată de cei cu care între în contact. Am mai lucrat pe câteva aspecte apoi a revenit în momentul prezent aducând cu ea această energie şi transformare.

Momentul meu preferat din şedinţe este acel moment când oamenii revin din stare de conştiinţa modificată și poţi să observi cum ceva în ochii lor s-a schimbat.

Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.

Îți trimit lumină și iubire,

Ruxandra