Povestea Corinei – Frica iraţională de a fi închis

Corina este o tânără trecută de 30 de ani care, că mulţi dintre noi în ultimii ani, trece prin nişte procese transformaţionale interne menite să o ajute să se redefinească și să se redescopere. A ajuns la mine la cabinet trimisă fiind de mai mulţi oameni pe care îi cunoştea din diverse conjuncturi, oameni care nu se cunoşteau între ei.

Povestea ei nu era ceva nou prin tema în sine, dar era surprinzătoare prin intensitatea trăirilor ei. Provocarea sa era legată de o temere ce depăşea orice limite fireşti și care se transformase într-o frica enormă ce ajunsese să-i conducă viaţa. Era vorba despre o teamă cutremurătoare că va fi închisă.

Şi mai surprinzător era faptul că ea este avocat şi conştient ştia că nu are nici un motiv să se teamă, nu făcuse nimic ilegal care să conducă în acea direcţie, totuşi frica era mult dincolo de raţional. Îmi povestea că teama iraţională este atât de mare încât are nevoie să iasă din casă înainte de ora 6 dimineaţa (deoarece prin natura meseriei ştie că la ora aceea se fac arestările), tresare şi “paralizează” la fiecare bătaie în uşă sau sirenă și poate să se întoarcă acasă doar după ora 00.00. Era mult prea mult şi devenise prea greu.

Evident am vrut să aflăm de unde vine teamă asta iraţională şi ce are nevoie pentru că ea să dispară. A fost destul de uşor să alunecăm în regresie pe emoţia respectiva spre sursă deoarece era foarte puternică.

Mergând înapoi în timp s-a regăsit într-o viaţă în care trăia într-o comunitate mică de femei care aveau grija de templul unei zeiţe. Ea era o femeie adultă în timp ce celelalte erau mult mai tinere.

Momentul cheie a fost acela în care nişte războinici pe cai negri au pătruns în interiorul templului, au distrus tot ceea ce era acolo, au luat fetele, iar pe ea au legat-o şi au lăsat-o acolo pentru a înţelege că “nu era bine ceea ce face”. Aparent “religia” pe care o practicau acolo nu era pe placul războinicilor.

A părăsit acea viaţă cu furie legată de faptul că nu a putut să apere fetele. A mai luat cu ea sentimentul de neputinţa, nedreptate precum și panică.

În partea de integrare și vindecare a înţeles că legătura între cele două vieţi era legată de teamă profundă că va fi împiedicată să fie alături de cei iubiţi și frica era doar amprenta acelui eveniment.

Am lucrat pe transformarea acelei experienţe și am creat pentru ea o ancoră (un gest) care să o ajute să se simtă protejată, în armonie şi linişte.

După un timp am primit un email de la ea în care spunea “am fost liniştită cum n-am mai fost de mult”, intensitatea emoţiilor scăzuse remarcabil.

Fiecare celulă din fiinţa mea crede în puterea și efectul acestei terapii, însă bucuria mea este cu atât mai mare când primesc emailuri și mesaje de la oamenii cu care am lucrat.

Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.

Îți trimit lumină și iubire,

Ruxandra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.