Kilograme în plus care nu pleacă nicidecum – Povestea Oanei

Trăim într-o societate care pune un accent important pe aspectul fizic, dar dincolo de asta relaţia pe care o avem cu corpul nostru este una extrem de importantă. Adesea felul lipsit de grijă în care ne tratăm propria persoană și corpul care ne duce în viaţa această are efecte vizibile. Fiind mereu pe grabă tindem să ne alimentăm cu produse de calitate îndoielnică, să ne înfometăm, să mâncăm pe fugă, să nu ne alocăm timp pentru sport și lista poate continua aşa cum probabil ştii.

Uneori vin la mine oameni care îmi spun că au nevoie de ajutor să scape de nişte kilograme în plus. Înainte de a face orice proces aflu ce, cât, cum și când mănâncă și câtă mişcare fac.

În cadrul programului online ” Remodelarea siluetei”  pe care îl organizez periodic, primul pas este să le cer participanților să ţină un jurnal în care să noteze exact tot ceea ce pun în gură înainte să începem. Asta pentru că uneori conştientizarea scoate în faţă o soluţie banală. Adesea problema este în alimentaţie.

Sunt cazuri însă când deşi pare că persoana face totul „bine” există totuşi un surplus de greutate care parcă nu vrea să plece orice ar fi. Era şi cazul Oanei – deşi avea un stil de viaţă sănătos erau un număr de kilograme care rămâneau constant cu ea. Le acumulase într-un timp foarte scurt în urmă unui şoc emoţional. Încercase diverse diete, fără rezultate.

Am intrat în ședința de hipnoză regresivă cu intenţia de a găsi și elibera sursa emoţională a acestui surplus de greutate.

A accesat o viaţă trecută în care comunitatea în care locuia fusese lovită de o boală care îi omorâse toată familia. Pe lângă durerea pierderii celor dragi a fost nevoit să îndure și respingerea celor rămaşi în viaţă care l-au alungat ulterior pe nedrept

A ajuns să rătăcească flămând și pierdut. A trecut printr-o experienţa în care nişte bărbaţii dorind să îl jefuiască l-au agresat, apoi au realizat că nu are nimic şi l-au lăsat să plece.

Momentul morţii a survenit în timp ce mergea singur pe drum. Simţea un sentiment profund de umilinţă, era slăbit şi extrem de flămând. Pare că tocmai foamea este cea care i-a cauzat moartea. A luat cu el din acea viaţă sentimente de disperare, umilinţă şi dezamăgire.

Am lucrat pe vindecarea, înţelegerea şi integrarea experienţei acelei vieţi trecute și câteva săptămâni mai târziu când ne-am revăzut din nou, Oana pierduse deja 8 kilograme cu ajutorul unui regim de alimentaţie sănătos și prietenos pentru corpul ei. Tare mă bucur să-mi văd clienţii înflorind. 🙂

Daca simți că acest articol ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui astfel încât să-l văda și prietenii tăi.

Îți trimit multa lumină și iubire,
Ruxandra