Povestea Paulei: „Ceva ma face sa ma intorc mereu si mereu la el”

Am vorbit in ultimele articole despre dependenta in relatii toxice si taierea legaturilor energetice si am observat ca multi dintre cei care imi citesc articolele au  vrut sa stie mai multe despre acest subiect. Astfel, am decis sa-ti scriu astazi despre o poveste reala pe aceasta tema.

Paula este o femeie foarte rationala si remarcabil de inteligenta. Imi amintesc momentul cand am intalnit-o si mi-a spus povestea ei, de fapt, acea parte care o framanta, din viata ei. Era vorba de un barbat, un barbat fata de care simtea ca desi nu poate ramane intr-o relatie cu el, nici nu il poate indeparta definitiv din viata sa. La acel moment imi spunea ca se despartisera si impacasera de 8 ori in 2 ani. Ea insasi era uluita de aceasta realitate.

Am lucrat impreuna de mai multe ori pentru a identifica si curata acele legaturi karmice care o tin legata de el. In cea de-a doua noastra intalnire am cerut Sinelui ei Superior sa ne duca la ceea ce a ramas nerezolvat karmic intre ei.

Paula s-a intors intr-o experienta trecuta in care era o femeie tanara foarte indragostita de un barbat cu par blond-roscat, un barbat foarte rece. A identificat in sotul ei de atunci pe iubitul ei actual. Am explorat acea existenta si am ajuns intr-un moment in care, ajunsa mai devreme acasa intr-una dintre zile, a vazut pe geamul casei o scena de amor intre sotul ei si o alta femeie.

A simtit dezamagire, dar in acelasi timp si resemnare. Desi simtea o umilinta si revolta, sentimentul cel mai puternic era resemnarea insotita de gandul “Se intampla si altora frecvent”.

Am continuat explorarea acelei vieti si am mai identificat cateva momente in care ea a fost martora a faptului ca o insela. Parea a fi ceva uzual. Surprinzator era faptul ca de fiecare data se simtea ranita, dar niciodata nu i-a spus nimic. Am descoperit impreuna ca in spatele acestei taceri era o frica puternica ca el va pleca din viata ei. Paula spunea: “El este Universul meu. Daca n-as tacea m-ar parasi”.

Era aproximativ acelasi tipar pe care il repeta si acum in viata curenta – acela de a-i tolera comportamente lipsite de iubire si de a alege sa se intoarca la el mereu.

Am cerut subconstientului ei sa ne duca mai inapoi in timp la acea experienta in care teama de a-l pierde s-a nascut pentru prima data.  La acest moment, Paula s-a deplasat intr-o alta existenta. Era iarna, zapada, frig, iar ea era tot femeie. Avea un sot si 2 copii. Punctul de turnura al acelei vieti a avut loc atunci cand unul dintre copii a fost prins si sfasiat de lupi. Durerea a fost imensa, o durere a pierderii incredibila. Desi a trait multi ani dupa acel eveniment intreaga ei viata, precum si trecerea in lumea de dincolo a fost impregnata de aceasta durere.

In spatiul dintre vieti a identificat acel copil pierdut atunci, dupa care a plans o viata, cu iubitul actual. Astfel a putut observa cum cara cu ea acea dorinta de a-l tine langa ea de veacuri.

Am lucrat pe curatarea acelor sentimente si pe comletarea acelor experiente. De asemenea am eliberat toate atasamentele, legaturile si alte aspecte care pastrau legatura.

In conversatia cu Ghidul ei Spiritual acesta i-a comunicat ca ceea ce are de invatat din aceasta experienta este sa invete sa spuna ceea ce are de spus si sa nu mai accepte compromisuri.

Daca simti ca ai rezonat intr-un anume fel cu aceasta poveste te invit sa-mi scrii un comentariu aici sub articol.

Daca ti-a placut acest articol sau daca simti ca ti-a adus o noua perspectiva, te invit sa il distribui si prietenilor tai.

Te imbratisez si-ti trimit lumina si iubire,

Ruxandra