Povestea lui Mihai – Sursa defectului de vedere

Mihai este un antreprenor care se apropie de 40 de ani și care este preocupat de spiritualitate, creştere, vindecare. Lucrasem deja cu el în trecut şi transformarea fusese vizibilă de fiecare dată. Mi-a scris că simte că a sosit vremea să lucreze pe problema defectului de vedere. Încă din copilărie Mihai poată ochelari. La momentul …

More

Singuratate si Iubire Imposibila – Povestea Monicai

Lucrasem in urma cu putina vreme cu Monica astfel ca m-a surprins usor emailul ei venit imediat dupa sarbatori in care imi scria sa programam o sedinta noua. Date fiind capacitatile ei intuitive foarte bine dezvoltate rezultatele proceselor sunt usor perceptibile in viata ei intr-un ritm mai accelerat decat de obicei. Isi petrecuse perioada concediului de …

More

Povestea Deliei: Iubirea este dincolo de aparenţe

Una dintre temele principale cu care vin oamenii spre hipnoza regresivă în vieți anterioare este tema relațiilor romantice. Și dacă stăm să ne uitam atât în jur cât și în viața personală este firesc 🙂 Delia este o femeie inteligenţă, frumoasă, puternică aflată în jurul vârstei de 35 ani. Trăia o poveste de iubire care …

More

Povestea Anei – o viaţă anterioară celebră

Ana este o femeie tânără specială care prin muncă ei face o diferenţă în vieţile oamenilor din oraşul în care trăieşte (şi nu numai). Ne cunoaştem de câţiva ani buni și mereu am admirat-o pentru proiectele pe care le desfăşoară. Am avut bucuria să o regăsesc printre participanţii unuia dintre workshopurile experienţiale pe care le-am …

More

Povestea Elizei – Frica de respingere

Eliza este un om minunat (cum minunaţi sunt fiecare dintre oamenii cu care am binecuvântarea să lucrez în fiecare zi). Este terapeut şi poţi simţi cu uşurinţă dragostea pe care o are pentru munca ei și dăruirea către cei cu care lucrează. Poate că unul dintre motivele pentru care sufletele celor care sunt astăzi terapeuţi …

More

Despre entitățile atașate și eliberarea lor în lumină

În urma cu vreo 9 ani m-am înscris la un curs care se întindea pe o perioada lungă dedicat în principal regresiilor. Citind programa diverselor module care urmau să aibă loc am regăsit unul dedicat eliberării de entităţi ataşate. Jumate din mine a zâmbit, cealaltă i-a declarat “puţin duşi”. Ezoterism, ezoterism dar parcă este cam …

More

Povestea Nicoletei: Respingerea darurilor spirituale

Am o mare bucurie să descopăr uneori despre clienţii mei că practică diferite terapii spirituale. Sunt oameni înzestraţi cu capacităţi speciale, cu o vibraţie înaltă și o conexiune minunată. Am lucrat zilele trecute cu o doamnă care se simte foarte atrasă de diversele terapii energetice dar îmi spunea că deşi și-ar dori din toată inima …

More