Tristețea de fiecare zi – Povestea Alexandrei

Am cunoscut-o pe Alexandra într-una dintre deplasările mele în ţară. Este o femeie trecută puţin de 30 de ani, inteligentă, cu preocupări în domeniul dezvoltării personale şi terapiilor alternative. Îmi povestea că simte tristeţe, o tristeţe profundă care nu avea nici o explicaţie sau cauza în momentul curent al vieţii ei. Mai mult, valul de …

More

Viața dintre Vieți – Partea II – Grupul de Suflete și Consiliul Înțelepților

Am vorbit în articolul Viața dintre Vieți – Partea I despre începutul călătoriei sufletului în acel spatiu minunat dintre vieți. Ți-am povestit în acel material despre detașarea sufletului de corpul fizic, despre întâlnirea cu Ghidul Spiritual primar și despre revizuirea vieții care tocmai a trecut. Familia de suflete reprezintă sufletele împreună cu care sufletul împărtăşeşte …

More

Viața dintre Vieți – Partea I

Despre experienţele umane, acelea trăite în corp fizic ştim destul de multe căci avem posibilitatea să le experimentăm din plin pe propria persoana și să le observăm la cei din jur. Dacă citeşti această carte cu siguranţă ai conştientizat că trebuie să fie mai mult decât ceea ce vedem, că viaţa în deplinătatea ei nu …

More

Regresia – memorie sau imaginatie?

În urma articolului Ce înseamnă o sesiune de regresie într-o viață anterioară? am primit mai multe întrebari referitoare la măsura în care “amintirile” care apar în timpul regresiei sunt amintiri reale sau poveşti generate de imaginaţie. Întrebări de acest tip apar frecvent şi sunt fireşti îndeosebi pentru cei care nu au experimentat anterior regresia într-o viaţa anterioară. …

More

Povestea Daliei – O viaţă aparent fără sens

În procesele terapeutice pe care le conduc recomand oamenilor să formuleze o intenţie clară pentru proces. Din experienţă am observat că, cu cât intenţia este mai clară, cu atât răspunsul primit poate fi înţeles mai bine. Uneori însă oamenii aleg să îşi lase Sinele Superior să îi conducă în acea experienţa trecută care este cea …

More

Povestea lui Mihai – Sursa defectului de vedere

Mihai este un antreprenor care se apropie de 40 de ani și care este preocupat de spiritualitate, creştere, vindecare. Lucrasem deja cu el în trecut şi transformarea fusese vizibilă de fiecare dată. Mi-a scris că simte că a sosit vremea să lucreze pe problema defectului de vedere. Încă din copilărie Mihai poată ochelari. La momentul …

More

Singuratate si Iubire Imposibila – Povestea Monicai

Lucrasem in urma cu putina vreme cu Monica astfel ca m-a surprins usor emailul ei venit imediat dupa sarbatori in care imi scria sa programam o sedinta noua. Date fiind capacitatile ei intuitive foarte bine dezvoltate rezultatele proceselor sunt usor perceptibile in viata ei intr-un ritm mai accelerat decat de obicei. Isi petrecuse perioada concediului de …

More

Povestea Deliei: Iubirea este dincolo de aparenţe

Una dintre temele principale cu care vin oamenii spre hipnoza regresivă în vieți anterioare este tema relațiilor romantice. Și dacă stăm să ne uitam atât în jur cât și în viața personală este firesc 🙂 Delia este o femeie inteligenţă, frumoasă, puternică aflată în jurul vârstei de 35 ani. Trăia o poveste de iubire care …

More

Povestea Mirunei: „Eu am mai fost aici”

Întâlnesc destul de frecvent oameni care îmi povestesc despre sentimentul de „acasă” pe care l-au trăit spontan și neaşteptat în diverse colţuri ale lumii. Sentimentul acesta este mereu însoţit de un mix de emoţii, de la bucurie până la teamă profundă. Sunt oameni care ajunşi într-un anumit loc cunosc detalii pe care este cel puţin …

More