Tipare repetitive – Povestea Elenei

Am intalnit-o in urma cu putina vreme pe Elena (din respect fata de intimitatea ei, acesta nu este numele sau real).

Povestea ei: Este o femeie tanara, 32 de ani, frumoasa si cu o cariera impresionanta. La prima vedere pare foarte sigura pe sine, insa ochii tradeaza o tristete interioara inabusita.

Cu greu poate vorbi despre ceea ce se intampla in viata sa. Iubitul ei a parasit-o dupa multi ani de relatie si sufera foarte tare. Ii pare ca nu poate trece peste acest eveniment din viata sa si se simte ca si cum ar fi inchisa. Ar vrea sa vorbeasca cu cei care ii sunt apropiati despre suferinta ei, dar simte ca nu poate sa se deschida nici macar in fata lor. Ar vrea sa planga in bratele lor si crede ca asta ar ajuta-o, dar ceva din interior nu-i permite. Crede ca e datoria sa sa para puternica, sa nu lase pe nimeni sa observe ca este ranita.

Regresia: Am condus-o spre o viata anterioara relevanta pentru problema ei din prezent.

Este o tanara de de 19 ani. Este singura intr-o  superba gradina englezeasca. Poate vedea putin mai incolo si casa foarte mare in care locuieste. Stie ca este proprietatea familiei sale. Se afla in Anglia in anul 1856. Este imbracata cu o rochie frumoasa, bogata, lunga, roz-piersica, iar in picioare are un fel de botine.

In urmatorul moment se plimba in aceeasi gradina in compania unui barbat tanar, elegant. Nu-i poate vedea fata, dar stie ca este logodnicul ei. Este fericita. Rade zgomotos. Ii place compania lui.

Mergem mai departe si de data aceasta este in dormitorul sau. Sunt acolo si cateva fete „din casa”. Una dintre ele ii piaptana parul. Simte o tristete sfasietoare, dar nu exterioarizeaza nimic. Stie ca el a plecat. Nu stie unde sau de ce, stie doar ca ii vine sa urle. Nu poate. Familia „i-a interzis sa sufere”. Statulul social o obliga sa fie puternica. „Lacrimile si exprimarea durerii sunt semne de slabiciune si sunt inacceptabile”. Dar durerea ramane.

Restul vietii ei se deruleaza ca un film din care nu simte ca face parte. Durerea plecarii subite a omului drag o macina pana in ultima clipa.

Constientizarea ei: Atunci a lasat acea suferinta sa o macine si sa ii „fure viata” de dragul aparentelor. Indiferent ce a fost atunci, acum poate vorbi despre sentimentele ei cu cei dragi fara teama de a fi judecata sau considerata slaba.

Doua saptamani mai tarziu: „Stiu acum ca nu trebuie sa trec singura prin asta. A disparut presiunea de a afisa mereu ca sunt puternica. Ma obosea. Mi-e mult mai bine acum, simt cum imi recastig pacea si echilibrul”

Purtam in noi modele comportamentale pe care le-am creat in alte existente si actionam pe pilot automat conform lor. Aceste tipare vor aparea la nesfarsit pana in momentul in care decidem sa le curatam si sa le schimbam.

Te invit sa te uiti la viata ta si sa vezi care este acel lucru care nu-ti permite sa te exteriorizezi asa cum esti tu cu adevarat.

Exista un tipar sau o credinta limitative in viata ta pe care ai vrea sa o schimbi? Lasa-mi, te rog, un comentariu mai jos si spune-mi despre ea.

Iti multumesc.

8 Comments

  1. Ruxandra si eu vreau o regresie in vietile trecute. simt ca trebuie sa descopar mai multe, mai ales ca ma identific destul de mult cu „Elena”. Si eu simt ca nu trebuie sa ma exteriorizez prea mult, dar nu e bine, insa tot nu pot sa o fac 🙂

    E minuntat ce faci tu aici. Azi noapte am avut un vis ciudat si cand m-am trezit din el, la tine m-am gandit, ca trebuie sa vorbesc cu tine. Iti trimit un email 😉

  2. Multumesc, mi-ai luminat mintea … Ma gandesc ca si eu as putea gasi o cale sa-mi pot corecta viata. Nu pot sa merg mai departe, sunt pe principiul ca trebuie sa tac, sa rabd, sa rezolv, dar nu sa-ncerc sa schimb ceea ce nu merge, desi NU asta-mi doresc, dar pur si simplu nu pot, nu vad, nu am curaj…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.