Moartea iminenta a unui om drag

Dupa ritmul trepidant din ultima perioada am decis sa-mi iau cateva zile libere pe care sa le petrec impreuna cu fiul meu. Cu ocazia aceasta am fost si  la Sibiu sa-mi vizitez familia.

Am gasit aceeasi bucurie pe care o gasesc de fiecare data. Dar acum stiam ca mai exista ceva, oricat de mult imi zambeau. Bunicul meu patern are 90 de ani si in ultima vreme este tot mai clar ca starea lui este departe de a fi una buna si pare tot mai aproape momentul cand va renunta la lumea aceasta.

Am avut norocul pana acum sa nu fiu nevoita sa ma confrunt cu moartea nici unui om apropiat din familia mea. Nu stiu cum as fi putut sa gestionez un asemenea moment. Astazi nu-mi mai este teama de moarte caci am invatat ca e doar un nou inceput si parte fireasca din ciclul vietii eterne.

Vorbesc des despre viata si moarte, despre revenire, vieti trecute si viitoare dar am avut pentru o vreme senzatia ca nu stiu ce sa zic propriei mele familii despre asta si cum sa le alin suferinta in care deja se afla.

Bunicul meu este un suflet bun si bland, care a stiut mereu sa iubeasca si sa se bucure de viata, desi a avut o multime de provocari. Pare linistit dar pot sa ii percep teama. Este nesigur de ceea ce va urma si ii este frica. A crescut si a trait in credinta acelui Dumnezeu necrutator care decide la sfarsitul vietii bucuria eterna sau chinuri vesnice pentru fiecare, dupa bunul sau plac.

De altfel, majoritatea familiei mele are aceasta credinta. Se tem pentru el si se tem ca il vor pierde pentru totdeauna, ca nu-l vor mai avea langa ei niciodata. Teoriile mele nu-si aveau nici un rost caci realitatea mea nu este si realitatea lor. Am ales doar sa ii imbratisez si sa le spun ca totul va fi foarte bine, ca moartea fizica este doar un punct, ca spiritul este etern si mereu vom fi impreuna. Mi-am rugat sufletul ca in acea imbratisare sa le transmita pace, liniste si iubire.

Imi pare ca toata experienta umana se schimba total atunci cand intelegi continuitatea vietii. Traim aici pe Pamant cu spaima mortii corpului fizic, iar aceasta nu este decat o etapa fireasca a ciclului care ne permite reunirea cu celelalte suflete in sfere inalte si revenirea intr-o noua experienta.

Si Biblia spune ca existam dinainte de a ne naste si vom exista si dupa moarte. Forta suprema ce ne-a creat si din care facem parte nu este o entitate sadica ce ne incearca si apoi ne osandeste. Am fost creati din iubire si suntem iubire. Experienta umana este un mijloc de evolutie pentru sufletele noastre, nu un jos sinistru.

Venim aici ca sa ne asumam anumite lectii, ne intoarcem apoi in planuri inalte pentru a ne face auto-evaluarea, apoi continuam cu urmatoarea treapta. Frica vine doar din nestiinta si in absenta iubirii. Suntem impreuna acum si vom contiuna sa ramanem impreuna etern ca suflete.

Te invit sa te uiti la modul in care privesti tu incetarea functiilor corpului fizic. Ce inseamna „moartea” pentru tine si ce inseamna viata?

Daca simti dorinta sa impartasesti, te rog sa imi lasi un comentariu mai jos raspunsurile tale, iar daca crezi ca ai prieteni pe care i-ar ajuta acest articol te invit sa ii share.

Iti multumesc

Opt In Image
Newsletter Vieti Anterioare
+ Meditatie gratuita mp3
     Scrie-mi mai jos datele tale si vei primi gratuit o meditatie de “Reconectare prin iubire” pe care o vei putea folosi ori de cate ori doresti sa-ti regasesti echilibrul, pacea si sa iti reamintesti Esenta ta adevarata.

     De asemenea, din cand in cand vei primi un e-mail de la mine cu ultimele articole postate pe tema vietilor anterioare,diverse materiale care sa te sprijine in evolutia ta spirituala si informatii referitoare la urmatoarele seminarii si workshopuri.

Pace, lumina si iubire, Ruxandra

39 Comments

  1. Eu am pierdut pe cineva drag, tatal meu acum 20 de ani. Am facut cu greu fata pierderii. Acum privesc altfel lucrurile, m-am maturizat, am evoluat spiritual si nu imi mai este teama.

  2. Cuiva foarte apropiat i-au murit parintii de curand si m-am simtit teribil de …..´´nepotrivita´´(in manifestare) cu momentul…… ´´Realitatea mea nu este si realitatea lor„ este exact ceea ce simteam. Insa nu am stiut , in acel moment, cum sa armonizez cele doua realitati. Si mi-a parut rau! Acum stiu ca , fiecare dintre noi, ´´intelege continuitatea vietii´´ si se patrunde de Adevarul de dincolo de toate fricile atunci cand este pregatit.
    Minunat articol, Ruxandra! Multumesc ca ne-ai facut partasi la experienta ta. Exemplul personal face mai mult decat o mie de teorii!!

  3. Ma fascineaza domeniul tau si voi face tot posibilul sa vin la Constanta pe 6 August.
    In ziua in care ai sustinut ultimul seminar, eu am fost la o inmormantare. Avand ceva informatii din religia baptista, cea mai raspandita religie in US, deja priveam altfel lucrurile. ´´Realitatea mea nu era si realitatea lor”, a rudelor care isi luau adio de la o mama, sotie, bunica si o femeie minunata. Cred ca „La revedere!”, in astfel de situatii, ne-ar face sa ne simtim mai putin indurerati atunci cand pleaca dintre noi un suflet drag.

  4. Si eu sunt convins ca nu exista moarte, moare duar corpul dupa ce el sia implinit rolul.Frica de moarte nu ar trebui sa existe pentru ca sufletul nu moare niciodata el experimenteaza si se transforma tot timpul.Pace si intelepciune va doresc

  5. Transcriu mai jos mesajul pe care l-am trimis unei colege pentru a o incuraja la moartea tatalui ei, precum si raspunsul ei care arata ca i-a fost de folos perspectiva asupra mortii cu care am incurajat-o.

    „Sincere condoleante pentru fulgeratoarea pierdere intamplata!
    Nu te-am sunat chiar in acele zile pentru ca stiu ca este foarte greu si cand suferi uneori nici nu ai chef sa trebuiasca sa vorbesti cu toti care suna, ci sa poti petrece in liniste. Asa ca mai degraba inteleg sa te incurajez acum spunandu-ti ca din pacate cei mai multi nu ne pregatim in prealabil pentru socuri din astea care vin neasteptat si ne iau prin surprindere si de aceea depasim foarte greu momentul, chiar daca stim ca la un moment dat toti murim. Ideea care ne ajuta e ca moartea nu e un sfarsit, ci o trecere in alta dimensiune, de fapt o intoarcere „Acasa”, de unde am venit, iar viata in aceasta dimensiune nu e decat un poligon de incercare in care avem de invatat niste lectii – una din ele fiind aceea de a iubi pe cei din jur fara a ne atasa atat de tare incat sa nu putem accepta despartirea. Si fiindca nu e un sfarsit, te intaresti la gandul ca intr-o buna zi va veti reintalni in cealalta dimensiune, iar pana atunci mai este posibil in vis si nimeni nu te impiedica sa te rogi pentru el si poate chiar vei simti cumva ca nu e departe si te „aude” chiar daca ii vorbesti prin telepatie. Poti sa il rogi si pe fostul vostru coleg, parintele, sa se roage si el – rugaciunile monahilor sunt mai puternice pentru ca ei au renuntat de buna voie la toate placerile de care ne bucuram noi, cei din lume.
    Si intarindu-te tu, sa poti sa ii sustii si pe mama si fratii tai, sa nu se incranceneze impotriva lui Dumnezeu, caci pur si simplu i-a cedat inima si poate ca misiunea lui pe pamant se incheiase – oricum nu puteti fi decat recunoscatori cerului ca ati avut sansa sa aveti un tata minunat care a avut grija de voi, fata de altii care nu stiu ce inseamna un asemenea tata.”

    „Va multumesc foarte mult pentru gandul cel bun! Recunosc ca m-a impresionat atat gestul, cat si esenta mesajului transmis.
    Ce m-a frapat cel mai mult a fost sa ma regasesc cu totul in ceea ce ati scris, atat in faptul ca am avut momente in care am urlat, cat si momente in care nu am vrut sa vad sau sa aud pe nimeni, nici chiar, paradoxal, pe propriul meu copil.
    Am avut inclusiv momente in care am invinovatit totul in jur, inclusiv pe Dumnezeu…Si da, am avut si am momente de slabiciune teribila in care tot ce simteam era un gol enorm in minte si in suflet…
    Probabil ca, intr-adevar, misiunea tatalui meu pe pamant se incheiase, chiar daca noi, ca familie nu am fost si nu vom fi niciodata pregatiti pentru astfel de rupturi.
    Nu stiu…Se spune ca timpul vindeca toate ranile…Nu pot decat sa sper ca asa va fi si in cazul nostru, nefiind nici primii si nici ultimii care pierdem un om atat de drag!

    O sa ma rog pentru sufletul lui, mai ales ca tata era extrem de credincios!”

  6. Nu cred in reancarnare dar mi-as dori sa fiu cu adevarat convinsa ca exista viata vesnica si ca acolo ma voi reantalni cu fiul meu. Nu stiu daca, citind aceste articole, cautandu-le, nu fac altceva decat sa ma amagesc sau sa ma linistesc. Ce stiu cu certitudine este faptul ca, daca inainte ma temeam teribil de moarte, acum nu ma mai tem. Dupa moartea fiului meu am inceput sa caut cu disperare raspunsuri peste tot…Inca nu le-am gasit…

    • Stiu ca deja tinde sa fie o afirmatie rostita la orice colt de strada, dar cu siguranta toate raspunsurile de care ai nevoie le poti gasi in interiorul sufletului tau, nu in afara

  7. Experienta ta este cu adevarat una foarte puternica in care orice „sfaturi” sunt cuvinte goale caci doar tu iti stii cu adevarat durerea. Imi permit totusi sa iti recomand o carte care pe mine m-a impresionat profund si mi-a dat multe raspunsuri in zona aceasta: „Acasa cu Dumnezeu” – Neale Donald Walsch.
    Iti doresc sa va fie tot mai bine. Iubirea si lumina sa va umple sufletele si sa va vindece ranile.

  8. Sigur nu gandurile tale au generat asta. E minunat ca te-ai focalizat pe copil si ai reusit sa mergi mai departe; permite-mi sa te felicit sincer pentru puterea si dragostea ta.
    Cand poti, citeste cartea de care ti-am zis, vei gasi raspunsuri

  9. Este extraordinar cate lucruri isi gasesc explicatia odata ce intelegem aceste cicluri ale reincarnarii.Fara sa acceptam acest lucru,este normal ca nu intelegem de ce unul este bogat iar altul sarac,de ce unul este sanatos iar altul sufera toata viata ,de ce unii au parte de iubire iar altii tanjesc dupa o mama sau cineva care sa-i imbratiseze si exemplele pot continua.Numai acceptand teoria reincarnarii ne dam seama ca nu exista nedreptate ci doar echilibrare.Universul in imensitatea lui este echilibru.Dumnezeu in atotputernicia lui,este iubire.Va multumesc pentru lucrurile frumoase si utile pe care ni le impartasiti.Cu cat mai multi oameni au acces la aceste explicatii si le inteleg,cu atat mai bine va fi pentru omenire,pentru frumusetea vietii in viitor.

  10. Parintii mei au plecat din aceasta viata dupa o lunga si grea suferinta,find ingrijiti in permanenta de mine.Nu a fost usor,fiind amandoi dependenti de pat multa vreme[4 ani], Suferinta lor a fost cel mai greu de suportat pentru mine,simteam durerea lor prin fiecare por.Atunci in mine s-a schimbat ceva si am inceput sa caut sa inteleg ,de ce?…Cartile mi-au fost de un real ajutor.Weiss,Aivanov,Abd Ru Shin si lista poate continua,dar din pacate desi incerc sa inteleg mai mult simt ca sunt tot mai departe. ..

    • Draga Ana,citesc de cate ori am timp mesajele pe care oamenii le lasa pe acest minunat site.Sa stii ca si eu,ca de altfel toata lumea cred,sunt la faza in care tot ma intreb de ce aia,de ce aialalta,oare ce am de invatat,oare ce am de platit.De ceva vreme,ingrijesc o batranica ce are o forma avansata de alzheimer.Este o lectie de viata extraordinara,sa vezi cat de mult poate suferi un om si implicit membri familiei sale.Oameni cu o stare materiala buna,care nu au fost marcati de probleme economice majore(sunt in Germania),care au avut o viata normala si implinita pot zice.Casa frumoasa,copii buni,armonie in familie.Iar acum,femeia nu-si mai recunoaste casa,nu-si mai cunoaste copiii,nu mai stie chiar deloc ca toate lucrurile frumoase care o inconjoara au fost candva alese de ea si a muncit impreuna cu sotul ei ca sa le aiba.Dar o surprind de multe ori,in perioadele cand nu e agitata,ca se roaga in soapta,cu mainile impreunate.Si atunci am inteles care este lectia de viata.Ce lipsit de importanta este atasamentul de cele materiale,ce important este sufletul omului si relatia cu Dumnezeu.Uite ca oricat de bolnava e,undeva in adancul creierului sau afectat de boala,au supravietuit totusi acei neuroni care o ajuta sa tina legatura cu Dumnezeu.Poate ca ea si-a asumat inca dinainte de a se naste aceasta suferinta,ca noi cei ce facem parte din viata ei ,sa ne invatam lectia,sa urcam inca o treapta a evolutiei spiritului nostru.Sunt sigura ca si parintii tai,prin suferinta lor,te-au ajutat sa vezi intr-un alt fel viata,sa inveti poate ce este compasiunea ,devotamentul pentru cei din jurul nostru,valoarea unica a fiecarui suflet iubit de Dumnezeu.Iti doresc toate cele bune.

  11. Sa inteleg mai mult din tot ce se intampla in jur si sa reusesc sa impletesc mai usor spiritualul cu materialul,deoarece amandoua pentru mine sunt importante.

  12. Eu stiu ca exista viata dupa moarte. Eu stiu ca daca avem ochi de vazut si urechi de auzit putem vedea si auzi multe.
    Cu bunica din partea mamei am avut o relatie speciala. O iubeam, o iubesc foarte mult, simteam si simt inca dragostea ei desi nu mai este printre noi de 21 de ani. Cu ceva timp inainte de „plecarea” ei, cand intram in casa ei, auzeam un ticait ca de ceas. Am controlat peste tot, nu intelegeam, nu stiam de unde se aude pana cand cineva mi-a spus ca e ceasul casei si se aude numai cand iti moare cineva drag. Cine sa moara? Ultima data cand am vazut-o m-a condus pana la poarta si m-a urmarit cu privirea, ca intotodeauna, pana nu m-a mai vazut. Simteam ca era ultima data cand o vedeam dar nu recunosteam.
    Si dupa inmormantare, plangeam, nu ma puteam alina nicicum. Pana intr-o seara cand plangand disperata am simtit cum cineva m-a luat in brate si m-a mangaiat. M-a invadat o stare de bine si siguranta. Era bunica mea. Am inteles ca totul e bine si am adormit.
    De atunci o simt mereu. Simt iubirea ei neconditionata. Simt cum ma vegheaza si ma simt, nu pot explica de ce, protejata.
    Exista viata dupa moarte. Sunt sigura.

  13. un articol fff frumos si profund stau si inclin in balanta cele scrise de voi toti in aceste articole consider ca e si momentul sau poate o chemare de altundeva pur si simplu,pt a iubi viata asa cum este ea in forma ei cea mai frumoasa ))))) multumesc tuturor sufletelor ce i si pun amprenta pe acest blog

  14. Cat de mult rezonez cu acest articol minunat! Nu de mult mi-am pierdut mama.Desi intotdeauna am simtit ca voi fi pierduta cand va veni acest moment, am fost foarte linistita.O simt foarte aproape de mine.
    Mi s a intamplat acelasi lucru cand mi am pierdut bunica paterna.
    Si desi am jelit pierderea lor, la un moment dat m am intrebat daca nu cumva ceva e in neregula cu mine…pt ca am simtit chiar un soi de bucurie ca sufletele lor au evoluat, au facut pasul urmator.
    Cat de mila imi este de oamenii care inca nu au inteles ca nu ne despartim atunci cand corpul fizic inceteaza sa mai existe, insa fiecare trebuie sa ajunga la acest adevar de unul singur.

  15. Spiritul evolueaza trecand prin forma de piatra, planta, animal, om?
    Adica, cu alte cuvinte: spiritul oamenilor a fost candva in spirit de piatra, sau planta, sau animal?

  16. Si ca sa intaresc ceea ce am spus mai sus, si pentru ca totul se intampla cu un motiv, si pentru ca cineva acolo sus poate ca mi-a simtit o urma de indoiala, va povestesc ce mi s-a intamplat in 8 septembrie, ziua Nasterii Maicii Domnului. Multe persoane foarte apropiate mie poarta numele de Maria printre care si soacra mea. Am plecat impreuna cu sotul si copiii in vizita la ea. Dimineata am mers la biserica impreuna cu cumnata mea. Si, ca de fiecare data, am cumparat lumanari sa aprind la vii si la morti. Inainte sa aprind lumanarile o rog pe cumnata mea sa ma lamuresaca: si pentru vii si pentru morti se aprind in acelasi loc? Nu, zice, sunt despartite, in stanga vii si in dreapta mortii. Intru, intotdeauna aprind, nu stiu de ce, prima data la morti, si incep: pentru Maria, pentru ……..pana ii termin pe cei apropiati mie dusi ( Printre ei aprind intotdeauna pentru un frate al bunicii mele pe care nu l-am cunoscut niciodata pentru ca a murit foarte tanar (oi fi avut vreo relatie speciala cu el in alta viata daca nu-l pot parasi nici in viata asta) si fetita matusii mele care a murit deasemea cu mult inainte sa ma nasc eu). Cand sa incep sa aprin lumanari pentru vii imi dau seama ca toate lumanarile pentru morti le aprinsesem in partea celor vii. Cummnata mea se uita la mine intrebatoare. Pai da, soptesc, si ei sunt tot vii!!

  17. Cred cu tarie ca venim doar pentru a ne invata lectiile ……..de curand,sotul meu a decedat,si de 9 luni primesc de dincolo
    sfaturi si atentionari………..inainte de decesul sotului aveam vise care imi trezeau intrebari,acum stiu ca nimic nu este intamplator,de acum nu mai privesc moartea cu teama,nu am de ce ,

  18. Adrian Isacianu , ma bucur ca ai avut ocazia sa traiesti DINCOLO …. Si eu am avut o tot printr un accident dar nu asta conteaza ci ceea ce ai trait acolo. Ma bucur ca nu am trait singur acelasi sentiment specificat de tine legta de frica de moarte…. Oamenii ar trebuii sa se bucure cand cineva moare pt c acel suflet inevitabil se duce intr un loc muuuult mai bun si plin de iubire. Sper ca ti ai scris trairile 🙂 Eu am facut o !

  19. Intradevar, moarte nu este ceva de care trebuie sa ne speriem, dar, totusi este o etapa pentru care trebuie sa ne gandim daca suntem gata! Moartea nu este pur si simplu un pas carte o alta lume, ci este poarta care ne conduce spre tronul Slavei, unde trebuie sa dam socoteala de viata noastra, iar in dependenta de aceasta ne vom trai vesnicia, sau in iad sau in rai. Asta este adevarata perspectiva a mortii, despre care vorbeste si Biblia!

Comments are closed.